Mănăstirea Agapia

Amplasare

 

Mănăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate monumente din această parte a țării, căutat de un mare număr de vizitatori dornici să vadă o străveche vatră de credință și cultură, dar și un neprețuit tezaur de artă, unic prin capacitatea sa de a dezvălui specificul și originalitatea spiritualității românești. Puțini știu însă că începuturile acestui vestit așezământ monastic, ce izvodește parcă din peisajul mirific pe care-l desfășoară Muntele Muncelu, Dealul Mare și Dealul Crucii, sunt strâns legate de existența unui schit ce-a dăinuit până astăzi, la o distanță de aproximativ 2 km, într-o poiană ce te îmbie la popas pe poteca de peste munte care leagă valea Agapiei de valea pârâului Secu.

Tradiția, consemnată și în unele vechi manuscrise, a păstrat numele sihastrului Agapie care, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ar fi ridicat împreună cu ucenicii săi o bisericuță de lemn pe locul astăzi numit "Livada părinților". Numele acestui monah, care în limba greacă înseamnă "drag", "dragoste" (față de aproape), s-a transmis nu numai obștii isihaste pe care a condus-o, ci și munților din jur, pârâului și mai apoi așezării din vale.

Distrusă de o avalanșă de zăpadă chiar într-o zi de Paște, biserica lui Agapie a fost refăcută pe o altă temelie în "Poiana lui Eufrosin" aflată în apropiere, primind hramul puțin obișnuit "Minunea Arhistrategului Mihail din Colose", care se mai serbează și astăzi în ziua de 6 septembrie.

Abia la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui următor s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia din Deal (Agapia Veche), atunci când și biserica din "Poiana lui Eufrosin" s-a ruinat și nu a mai putut fi folosită.

Prima mențiune documentară s-a făcut prin Hotarnica lui Ilieș Vodă din 1437, care delimitează moșia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamț. După această dată, numele mănăstirii a mai apărut în diferite documente și însemnări din 1452, 1464, 1476, 1498 etc. atestând existența sa pe toată perioada secolului al XV-lea, când obștea monahală a crescut mereu, bucurându-se de un prestigiu tot mai mare și de atenția voievozilor țării, printre care și Ștefan cel Mare, care o apără și o înzestrează. În aceste condiții, bisericuța de lemn de la Agapia din Deal a devenit neîncăpătoare, punându-se cu necesitate problema ridicării unui nou edificiu, mai mare și mai trainic, pe măsura locului pe care acest așezământ îl ocupa printre celelalte mănăstiri ale Moldovei.